Un spectacol deosebit

De multă vreme nu am mai văzut ceva atât de original!

Vă aștept și pe facebook!

Un caniche talentat

Un caniche talentat! Orice alt comentariu este inutil!

Vă aștept și pe facebook!

Parcul Lunca Argeșului - Pitești - O bulină albă... două negre

      Nici un an nu a trecut de la inaugurarea Parcului Lunca Argeșului... Construcția acestui parc a durat un an și jumătate și a costat Primăria Municipiului Pitești nu mai puțin de 10 milioane de euro. Ce s-a făcut cu acești bani? Câteva alei pentru bicicliști... o fântână arteziană... mai multe băncuțe, 2-3 țâșnitori care nu au funcționat niciodată... locuri de joacă pentru copiii de diferite vârste, dar în care verișoara mea care a împlinit de curând 3 ani nu a găsit nimic distractiv... și... cam atât... cam atât am observat eu.

      Văzând zilele trecute în presă noua piscină care a apărut peste noapte în acest parc, mi-am pus, firesc, mai multe întrebări: "Dar parcul ăsta nu a fost proiectat de către niște ingineri? Dar inginerii ăia nu au observat că la 300 de metri mai la vale există un alt parc (Parcul Ștrand) care este protejat de un dig  de aproximativ 6 metri construit pe marginea râului? Dar inginerii ăia nu au observat că pe tulpinile tuturor copacilor din actualul parc erau urme de la inundații anterioare?". Tare... tare mi-ar plăcea să aflu un răspuns la toate astea... la fel cum mi-ar plăcea să aflu și cum au calculat ei necesarul de locuri de parcare de la intrarea în parc... 

Sursă foto: http://epitesti.ro/

      În fine... pe vremea când parcul nu era piscină, în lipsa unui program de funcționare a fântânii arteziene, am tot pândit-o mai multe seri... poate, poate s-ar fi întâmplat o minune să o văd și eu pornită... și într-un final am și văzut-o... în jurul orei 21:30 pe o ploaie torențială... Am făcut și poză cu evenimentul de o raritate remarcabilă. Ar fi putut fi chiar o ocazie unică în viață.

      Tot scotocind prin presa locală, am descoperit și o inițiativă lăudabilă a a Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș care s-a materializat în acest parc cu susținerea financiară a Primăriei Pitești. Este vorba despre amenajarea unei zone în care se regăsesc numeroase marcaje de circulație, dedicată educației rutiere a copiilor. Mai mult, cu ocazia zilei poliției, ofițerii au intrat în jocul copiilor din parc oferindu-le permise de conducere pentru copii (valabile doar în parc) și dirijând circulația în parc. Felicitări! O inițiativă lăudabilă...

Sursa foto: www.adevarul.ro

      Din păcate, vom asista, probabil, în viitorul apropiat la cursuri de înot și navigație în parc în lipsa unor soluții tehnice de prevenire a inundațiilor.

Viața regizează cel mai bun film!

Vă aștept și pe facebook!

Inside - Short Film

      Inside - Un scurt metraj în regia lui Trevor Sands, de o calitate artistică deosebită și cu un final neașteptat despre modul cum acționează schizofrenia asupra creierului uman.

Vizionare plăcută!

Viața regizează cel mai bun film!

Vă aștept și pe facebook!      

Cu gâştele la teatru...

              Am promis un update la articolul de ieri. Iată că am găsit şi timpul necesar să mă ţin de cuvânt. Astăzi, la ora 11:00, la Teatrul "Alexandru Davila", actorii de la TEATRUL NOU ne-au încântat privirile cu o piesă în care ne-a fost prezentată o realitate mai puţin cunoscută: traficul de carne vie. Piesa "Anunţ: Vând femei!", scrisă de către Diana Vlase, prezintă povestea tragică a Anei, o minoră sedusă şi vândută ulterior unei reţele de traficanţi. Scenariul este unul foarte modern. Acţiunea se desfăşoară alternativ în două planuri: pe de o parte prezentul, în care o regăsim pe Ana lipsită de ajutor, bătută şi violată de traficanţi, iar, pe de altă parte, trecutul apropiat al victimei care, pe fondul certurilor în familie, capătă din ce în ce mai multă încredere în aparentul ei iubit, Andrei, în realitate recrutor al reţelei de traficanţi. Piesa a fost regizată de către Dan Ursu, unul dintre fondatorii şcolii TEATRUL NOU, regizor tânăr, însă cu idei inovatoare, care a interpretat şi rolul proxenetului. Din distribuţie au mai făcut parte Alina Buleanu, Teodora Calagiu şi Radu Daniel. Actul artistic realizat de cei patru a fost impecabil, iar pe această cale ţin să îi felicit încă o dată.

           Organizarea, aşa cum mă aşteptam, a lăsat de dorit. Spectacolul s-a ţinut în sala mică, numărul locurilor fiind de două ori mai mic decât cel al invitaţilor. Pentru domnul comisar de la Poliţie care a ţinut discursul introductiv (nu dăm nume): piesa se numeşte "Anunţ: Vând femei!" şi NU "Atenţie: Vând femei!". De asemenea vă recomand să fiţi mai prezent în instituţiile de învăţământ şi să vă lăudaţi mai puţin.

                În ceea ce priveşte publicul, mă bucură faptul nu l-am mai auzit pe Guţă răsunând din telefoane, dar şi faptul că nu am mai văzut consumatori de "cronţănele". Aş fi fost şi mai plăcut impresionat dacă onomatopee ca "Buhuhu" şi "O ieee" nu s-ar fi auzit în scurtele pauze dintre scene. De asemenea, afirmaţii spuse în gura mare gen: "Dacă eram eu acoloo..." sau "Ce faţă de tocilar are ăla!" nu îşi aveau locul. Nici întreruperea actorilor cu fraze gen: "Nu mai fuma, bă pe scenă!" sau "Nu o mai bate, bă, că e drăguţă!" nu se face. Bineînţeles că, deşi majoritatea spectatorilor aveau peste 16 ani, la auzul verbului "a fute", mare parte dintre ei au început să râdă în hohote, deşi contextul era cât se poate de tragic. Asta m-a dus cu gândul la o afirmaţie a lui Mircea Badea: "Trăim în ţara curvelor virgine!!!".

           Regizorul Dan Ursu a menţionat că "se simte bine atunci când râde publicul discret în anumite momente, chiar dacă este vorba despre o dramă". Totuşi, aceste afecte ar trebui să se manifeste în nişte limite de bun simţ.

            Cam atât pentru astăzi. Aştept criticile şi comentariile dumneavoastră. Cu respect, vă salut!!!

"Anunţ: Vând femei" - 12 Martie 2011 - Ora 11:00

             Conform www.ziarulargesul.ro, mâine, la ora 11, la Teatrul „Alexandru Davila” - Piteşti va avea loc spectacolul cu piesa „Anunţ: vând femei - o dramă care poate fi a oricui”, la care au fost invitaţi să participe peste 150 de elevi din Piteşti. Evenimentul face parte din campania pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane desfăşurată de Poliţia Argeş, Centrul Regional Piteşti al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) şi Asociaţia „Orfanii 2000”.

             Deşi voi fi prezent la acest spectacol, aşteptările din partea mea nu sunt foarte mari. Numele instituţiilor implicate în organizare nu mă impresionează. Cunosc personal lipsa de interes arătată de acestea faţă de diverse colaborări cu şcolile şi liceele din Argeş pentru activităţi de prevenire. Nici în ceea ce priveşte calitatea publicului, nu îmi fac mari speranţe de mai bine. Având în vedere vârsta invitaţilor, probabil voi avea  "plăcerea" să privesc spectacolul acompaniat de cronţănit de floricele şi chipsuri. Mă aştept, de asemenea ca o mare parte din public să aibă în dotare telefoanele mobile din care este foarte posibil să răsune "cultura" lor muzicală. 

              Vă recomand, totuşi să participaţi la spectacol, în speranţa că actorii ne vor face o surpriză plăcută. Promit şi un update pentru acest articol, maine seară.

Şi totuşi... cum ne purtăm la teatru?

            Am observat că există, încă, interes pentru tema abordată anterior - TEATRUL. Un amic mi-a sugerat că sunt critic, dar nu fac nimic pentru a schimba ceva în societate. Nu sunt primar, nu sunt parlamentar, nu sunt prim ministru şi în niciun caz nu sunt preşedintele României. Am abuzat în nenumărate rânduri de dreptul de a trimite scrisori sau e-mailuri către mai marii noştri conducători, către ministere, către autorităţile locale, însă, de cele mai multe ori nu m-am ales nici măcar cu confirmări de primire din partea acestora. Singura mea armă în lupta cu neştiinţa, nesimţirea şi nepăsarea este cuvântul. Şi ...totuşi... amicul meu avea perfectă dreptate. Critica este inutilă dacă nu se oferă şi modelul. Astfel, am şters praful de pe una din cărţile uitate în umila mea bibliotecă şi am extras câteva idei despre cum trebuie să ne purtăm la teatru. Sursa mea o reprezintă CODUL BUNELOR MANIERE, scris de către doamna Aurelia Marinescu,  editura Humanitas, 1999:

           "Un spectacol de teatru este întotdeauna o sărbătoare, mai ales dacă este vorba despre o gală, o premieră sau un spectacol cu invitaţi. Dacă cinematograful a devenit banal, teatrul şi-a păstrat prestigiul de eveniment pe care nu îl vezi niciodată de două ori în acelaşi fel [...] Un bărbat se duce seara la teatru în ţinută, iar la matinee în ţinută de oraş. Dacă este vorba despre o premieră sau o gală, se cere ţinuta de seară, mai ales în primele rânduri sau în loje. [...] Ne vom îmbrăca îngrijit, dar fără să pierdem atâta timp încât să întârziem [...] Dacă totuşi am întârziat, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a început spectacolul. Aşteptăm sfârşitul actului sau a unei părţi simfonice, după uşă, pentru a nu tulbura sala şi numai după aceea ne căutăm locul. La teatru, în sălile de concert sau de conferinţe, bărbatul va merge înainte pentru a scuti partenera de contactul cu privirile curioase.

             Dacă se poate tolera, în mod excepţional, la restaurant sau la cinema, să îţi iei hainele cu tine, acest comportament este absolut interzis la teatru. Bărbatul îşi lasă la vestiar mănuşile, pălăria şi paltonul, după ce a ajutat-o pe doamnă. [...] Dacă partenera îşi corectează toaleta în faţa oglinzii din vestiar, bărbatul rămâne discret puţin în urmă sau alături. Poate profita de acest timp pentru a citi programul pe care şi l-a procurat. Este neplăcut să îl împrumuţi pe al vecinului şi mai neplăcut este să îl citeşti pe deasupra umărului său. [...] În sală şi pe rândul de scaune, bărbatul trece în faţă. Ar trebui să se înţeleagă de la sine că treci prin faţa spectatorilor care s-au ridicat. Să rămâi pe scaun în acest caz este nepoliticos. Cel ce se îndreaptă spre locul său trece obligatoriu cu faţa la cei ridicaţi. Bărbatul lasă doamnei locul cel mai bun, de unde se vede mai bine scena. 

              Este de neconceput să mănânci sau să comentezi în timpul spectacolului. Regula este valabilă şi la cinema. La concert nu vei urmări ritmul, muzica dând din cap, din mână sau din picioare şi în niciun caz nu vei fredona melodia în timp ce o interpretează orchestra. Multe teatre vechi sunt construite în aşa fel încât din lojă se vede la fel de bine sala ca şi scena. În acest caz este o lipsă totală de tact să explorezi cu binoclul decolteul doamenlor sau figurile spectatorilor. El nu trebuie să fie îndreptat decât spre scenă sau spre orchestră. Sala de teatru nu este făcută pentru a lua masa, ci cel mult pentru a gusta nişte dulciuri, bomboane, alune şi numai în timpul pauzelor.

                La teatru, ca şi la cinema salutăm cunoştinţele cu o simplă înclinare a capului şi nu angajăm cu ele o discuţie pe deasupra capului spectatorilor. 

             Una dintre cele mai mari grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârşitul spectacolului sau să ne pregătim de plecare în timpul ultimei scene sau faze melodice, sub pretextul de a câştiga câteva clipe în plus la vestiar. Această regulă este valabilă şi pentru aplauzele artiştilor. O persoană bine crescută îşi va face o datorie din a răspunde strădaniilor actorilor prin aplauze şi nu le va întrerupe pentru a se întoarce acasă cu câteva minute mai devreme. Cealaltă extremă, de a face un solo de aplauze după încetarea lor, este de asemenea de prost gust. Atunci când trebuie să aplaudăm? La sfârşitul fiecărui act sau la sfârşitul unei bucăţi de o virtuozitate specială. Florile se oferă numai marilor artişti. Se pot trimite flori şi tinerelor actriţe care debutează într-un rol mai serios, în niciun caz când sunt doar figurante. Nu se manifestă dezaprobarea faţă de un spectacol prin fluierături, mai ales în timpul desfăşurării lui."

               Dat fiind că regulile de bună purtare sunt preluate dintr-o carte mai veche, aş mai avea de completat cu faptul că la teatru, la cinema sau la operă, telefonul trebuie închis, sau cel puţin, setat pe modul silenţios. În niciun caz nu răspundem la telefon în timpul spectacolului. Pentru cazuri de maximă urgenţă folosim serviciul SMS.

              

               

La teatru...

            În urmă cu o săptămână am avut onoarea să particip în calitate de spectator mediocru la premiera unei combinaţii dramatico-satirice ce a avut loc la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti. Am rămas plăcut impresionat. Cuvintele ce se regăseau în scenariul domnului Marin Ioniţă au prins viaţă prin intermediul actriţei Luminiţa Borta care cu o naturaleţe cum rar am mai întâlnit a reuşit să le transforme în emoţii, în trăiri superioare.

                Pentru cei care au fost implicaţi în organizarea spectacolului nu pot să am decât cuvinte de laudă. Pentru mare parte din public, însă... nu pot spune acelaşi lucru. Recunosc că nici eu nu aveam ţinuta adecvată  pentru un asemenea eveniment, fiind îmbrăcat cu blugi tip comando şi hanorac, dar mă scuz prin faptul că am ajuns în ultimul moment direct de la serviciu, chiar în timp record (13 minute din Mioveni până în Piteşti). Am intrat în sală cu 3 minute înainte de începerea spectacolului, o sală specific românească, cu scaune înghesuite, fără cortină, fără izolaţie fonică. În dreapta mea s-a aşezat un ...domn ...un aparent domn, îmbrăcat  elegant, bărbierit, pieptănat. Mă simţeam oarecum în plus observând contrastul dintre înfăţişările noastre.

               A început piesa. Actriţa a făcut impresie bună încă din primele secunde, dar... după mai bine de 10 minute de la începerea piesei s-au aprins luminile în sală, spectacolul s-a întrerupt şi ...ce să vezi? Publicitate! În sală a intrat grup de 20-30 de întârziaţi,. Aici nu sunt vinovaţi numai minunaţii spectatori, ci şi cei care le-au permis să intre în sală. 

          Trecem peste neplăcutul eveniment. Piesa şi-a reluat cursul normal. Ignoram cu toţii ambulanţele, claxoanele şoferilor nervoşi şi toate celelalte zgomote care se mai auzeau din stradă. Părea că în sfârşit spectacolul se putea desfăşura în condiţii aproape normale şi ...ce să vezi? Domnul respectabil din dreapta mea, cel pe care îl lăudam anterior pentru ţinuta deosebită, atras probabil de măreţia spectacolului s-a apucat să foşnească o sacoşă de plastic ...şi foşnea şi foşnea şi foşnea şi foşnea şi foşnea... (ştiu că vă enervează repetiţia excesivă, dar vreau să simţiţi ce simţeam eu în acel moment) şi cum spuneam... a foşnit o sacoşă... timp de aproape 15 minute, iar ...într-un final, după îndelungi ezitări a scos din sacoşa respectivă o linguriţă şi o găletuşă ca cele de smântână de 1 kilogram. A început domnul nostru respectabil să mănânce compot în timpul spectacolului şi plescăia ...şi îi mai curgeau şi balele din gură ...ce teatru? ce spectacol? Mă uitam a prost să văd unde ar fi putut fi montată camera ascunsă. Nu. Nu era nicăieri. Eram la Teatrul "Alexandru Davila" în Municipiul Piteşti, Judeţul Argeş, România, Uniunea Europeană, Anul 2011. Mi-a fost ruşine iniţial să îi spun domnului că nu era frumos ce face, dat fiind că între noi era o diferenţă de 40-50 de ani  şi ...când   mi-am luat inima în dinţi să îi spun totuşi cât de nesimţit şi enervant putea să fie a terminat de mâncat. Măcar a avut bunul simţ să nu mai foşnească iar sacoşa de plastic pentru a pune la loc găletuşa şi linguriţa.

               Piesa a continuat aşa cum a început, acompaniată de aceleaşi claxoane şi sirene ce se auzeau din stradă. Actriţa se concentra să spună o replică ce necesita mai multă implicare şi ...exact în momentul culminant ...RIIING un telefon. Deja s-a întrecut orice măsură. Actriţa s-a oprit. Cu un zâmbet ironic şi-a arătat nemulţumirea către public: "Tocmai când mă concentrasem şi eu...".

                 Cu eforturi ce păreau mai presus de firea umană, actriţa şi-a dus sarcina la bun sfârşit. Nu a căzut nicio cortină pentru că nu exista. O parte dintre spectatori au plecat. Cea mai mare parte au rămas. Nu înţelegeam de ce... am aflat ulterior - oamenii rămâneau să înfulece la protocolul de după premieră. E criză, ştiu, dar... totuşi...

                 Am ataşat şi un video al celor de la alpha TV. Ei consideră că piesa a fost o parodie. Îi scuzăm.  Sunt o simplă televiziune locală care fac de obicei reportaje cu ţigani "aicişa" la bâlciul de la Piscani.

Pentru început...

Pentru început mă rezum la calde salutări tuturor vizitatorilor.

De mâine încep treaba cu o postare despre un domeniu străin multora din această ţară mare şi frumoasă: CULTURA!