Şi totuşi... cum ne purtăm la teatru?

            Am observat că există, încă, interes pentru tema abordată anterior - TEATRUL. Un amic mi-a sugerat că sunt critic, dar nu fac nimic pentru a schimba ceva în societate. Nu sunt primar, nu sunt parlamentar, nu sunt prim ministru şi în niciun caz nu sunt preşedintele României. Am abuzat în nenumărate rânduri de dreptul de a trimite scrisori sau e-mailuri către mai marii noştri conducători, către ministere, către autorităţile locale, însă, de cele mai multe ori nu m-am ales nici măcar cu confirmări de primire din partea acestora. Singura mea armă în lupta cu neştiinţa, nesimţirea şi nepăsarea este cuvântul. Şi ...totuşi... amicul meu avea perfectă dreptate. Critica este inutilă dacă nu se oferă şi modelul. Astfel, am şters praful de pe una din cărţile uitate în umila mea bibliotecă şi am extras câteva idei despre cum trebuie să ne purtăm la teatru. Sursa mea o reprezintă CODUL BUNELOR MANIERE, scris de către doamna Aurelia Marinescu,  editura Humanitas, 1999:

           "Un spectacol de teatru este întotdeauna o sărbătoare, mai ales dacă este vorba despre o gală, o premieră sau un spectacol cu invitaţi. Dacă cinematograful a devenit banal, teatrul şi-a păstrat prestigiul de eveniment pe care nu îl vezi niciodată de două ori în acelaşi fel [...] Un bărbat se duce seara la teatru în ţinută, iar la matinee în ţinută de oraş. Dacă este vorba despre o premieră sau o gală, se cere ţinuta de seară, mai ales în primele rânduri sau în loje. [...] Ne vom îmbrăca îngrijit, dar fără să pierdem atâta timp încât să întârziem [...] Dacă totuşi am întârziat, este nepoliticos să ne croim drum printre spectatori după ce a început spectacolul. Aşteptăm sfârşitul actului sau a unei părţi simfonice, după uşă, pentru a nu tulbura sala şi numai după aceea ne căutăm locul. La teatru, în sălile de concert sau de conferinţe, bărbatul va merge înainte pentru a scuti partenera de contactul cu privirile curioase.

             Dacă se poate tolera, în mod excepţional, la restaurant sau la cinema, să îţi iei hainele cu tine, acest comportament este absolut interzis la teatru. Bărbatul îşi lasă la vestiar mănuşile, pălăria şi paltonul, după ce a ajutat-o pe doamnă. [...] Dacă partenera îşi corectează toaleta în faţa oglinzii din vestiar, bărbatul rămâne discret puţin în urmă sau alături. Poate profita de acest timp pentru a citi programul pe care şi l-a procurat. Este neplăcut să îl împrumuţi pe al vecinului şi mai neplăcut este să îl citeşti pe deasupra umărului său. [...] În sală şi pe rândul de scaune, bărbatul trece în faţă. Ar trebui să se înţeleagă de la sine că treci prin faţa spectatorilor care s-au ridicat. Să rămâi pe scaun în acest caz este nepoliticos. Cel ce se îndreaptă spre locul său trece obligatoriu cu faţa la cei ridicaţi. Bărbatul lasă doamnei locul cel mai bun, de unde se vede mai bine scena. 

              Este de neconceput să mănânci sau să comentezi în timpul spectacolului. Regula este valabilă şi la cinema. La concert nu vei urmări ritmul, muzica dând din cap, din mână sau din picioare şi în niciun caz nu vei fredona melodia în timp ce o interpretează orchestra. Multe teatre vechi sunt construite în aşa fel încât din lojă se vede la fel de bine sala ca şi scena. În acest caz este o lipsă totală de tact să explorezi cu binoclul decolteul doamenlor sau figurile spectatorilor. El nu trebuie să fie îndreptat decât spre scenă sau spre orchestră. Sala de teatru nu este făcută pentru a lua masa, ci cel mult pentru a gusta nişte dulciuri, bomboane, alune şi numai în timpul pauzelor.

                La teatru, ca şi la cinema salutăm cunoştinţele cu o simplă înclinare a capului şi nu angajăm cu ele o discuţie pe deasupra capului spectatorilor. 

             Una dintre cele mai mari grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârşitul spectacolului sau să ne pregătim de plecare în timpul ultimei scene sau faze melodice, sub pretextul de a câştiga câteva clipe în plus la vestiar. Această regulă este valabilă şi pentru aplauzele artiştilor. O persoană bine crescută îşi va face o datorie din a răspunde strădaniilor actorilor prin aplauze şi nu le va întrerupe pentru a se întoarce acasă cu câteva minute mai devreme. Cealaltă extremă, de a face un solo de aplauze după încetarea lor, este de asemenea de prost gust. Atunci când trebuie să aplaudăm? La sfârşitul fiecărui act sau la sfârşitul unei bucăţi de o virtuozitate specială. Florile se oferă numai marilor artişti. Se pot trimite flori şi tinerelor actriţe care debutează într-un rol mai serios, în niciun caz când sunt doar figurante. Nu se manifestă dezaprobarea faţă de un spectacol prin fluierături, mai ales în timpul desfăşurării lui."

               Dat fiind că regulile de bună purtare sunt preluate dintr-o carte mai veche, aş mai avea de completat cu faptul că la teatru, la cinema sau la operă, telefonul trebuie închis, sau cel puţin, setat pe modul silenţios. În niciun caz nu răspundem la telefon în timpul spectacolului. Pentru cazuri de maximă urgenţă folosim serviciul SMS.